Trauma: O Călătorie Prin Istorie și Impactul Asupra Noastră

Cu toții ne dorim o viață echilibrată, plină de stabilitate și bunăstare. Vrem să fim sănătoși, în siguranță și departe de tot ce înseamnă suferință: boli, războaie, abuzuri, violență sau dezastre. Din păcate, realitatea este că mulți dintre noi ne confruntăm, la un moment dat, cu evenimente amenințătoare care ne zguduie din temelii.

Deși aceste momente șocante nu ar trebui să ne determine reacțiile pe termen lung, adevărul este că, pentru unii, ele trec fără a lăsa urme vizibile. Însă, pentru alții, chiar și situații percepute ca fiind mai puțin grave, pot lăsa cicatrici adânci în psihic și în corp. Aici intervine conceptul de traumă psihologică. Pentru a evita ca o situație potențial traumatică să devină o traumă de durată, tot ce trebuie să facem este să găsim pe cineva (sau mai multe persoane) în stare să ne susțină să facem față pe termen scurt și să ne resetăm sistemul pe termen lung. Motivul pentru care se întâmplă asta de mult prea puține ori ar putea fi, cum spune McDonald, rușinea. Dacă suferim după un eveniment traumatic, ni se spune că e un semn de slăbiune și un eventual defect de caracter. ”Fii puternic/ă!”, ni se transmite cel mai des. De parcă am avea cu toții un buton de ”treci peste” pe care nu vrem, pur și simplu să-l activăm. Auzind de la mulți din jurul nostru că astea le sunt așteptările, începem să ne simțim vinovați că nu ne iese și să ne întrebăm ce e în neregulă cu noi.

De altfel, dacă ne uităm puțin înapoi la ceea ce știm despre traume, ne putem da seama cum aceste cunoștințe ne-au format într-un mod complet nociv înțelegerea acestor situații.

O Privire Înapoi: Cum Am Început Să Înțelegem Trauma

Hipocrat, pe care e posibil să-l știți ca fiind cel care a dat numele jurământului pe care îl depun medicii la începutul carierei, credea că simptomele depresive ale femeilor, combinate cu episoate derutante de natură fizică, precum tremuratul, convulsiile, anxietatea, paraliziile - definite cu termenul de ”isterie”, pot fi puse pe seama unei deplasări a uterului, pe cale de consecință a unei inactivității sexuale. Ulterior, chiar dacă a fost serios pusă la îndoială credința că abstinența sexuală sau activitatea sexuală intensă ar fi leacul potrivit, însăși ideea că simptomele își aveau originea în funcționarea defectuoasă a organelor reproductive ale femeii a rămas necontestată vreme îndelungată. Psihiatrii nu au reușit să găsească mult timp un tratament eficient pentru isterie, iar femeile erau internate în ospicii fiind fie abandonate acolo, fie supuse unor tratamente experimentale chinuitoare.

Primele explorări serioase ale ceea ce numim astăzi traumă au apărut la sfârșitul secolului XIX. În 1895, faimoșii Freud și Breuer, prin lucrarea lor "Studii despre isterie", au venit cu o idee revoluționară: incapacitatea de a procesa și de a integra un șoc emoțional puternic din trecut poate bloca acele amintiri undeva în mintea noastră, ducând la simptome cronice inexplicabile. Ei credeau că, dacă pacienții ar fi putut retrăi și procesa acele emoții insuportabile, simptomele ar fi dispărut (McDonald, 2024). Cei doi începuseră să-și dea seama că toate pacientele lor se confruntau cu trauma generată de un singur factor streswant: abuzul sexual. Cum multe dintre pacientele lor erau fiicele unor prieteni apropiați și cetățeni respectabili ai epocii din clasa de mijloc, superioară vieneză, Freud și Breurer nu se simțeau pregătiți să confrunte agresorii. Le era mult mai ușor să abandoneze ideea și pacientele, decât să le ia apărarea. Parcă sună cu ceva ce știm și azi să facem cu precădere, nu-i așa?

Totuși, chiar dacă și-au dat seama că această afecțiune nu e obligatoriu să-și aibă originea în uter și să nu fie legată de activitatea sexuală, isteria a continuat să fie privită ca o afecțiune de care sufereau numai femeile. Din această epocă datează asocierea dintre traumă și slăbiciune, disfuncție. A fi traumatizat însemna a fi slab și de sex feminin - o victimă.

De La "Isterie" La PTSD: Recunoașterea Universală a Traumei

După decenii de cercetare, comunitatea științifică a realizat o conexiune crucială: "isteria" de care sufereau femeile și trauma soldaților întorși din Primul Război Mondial (cunoscută atunci ca "șocul de luptă"), și ulterior din războiul din Vietnam, erau de aceeași natură.

Mai târziu, în anii '70-'90, pe măsură ce studiile despre violența domestică, hărțuire și agresiune sexuală au luat amploare, specialiștii au ajuns la o concluzie fermă: manifestările traumei nu țin de gen. Trauma nu afectează doar femeile sau doar soldații; este un eveniment care poate dezechilibra psihic pe oricine, indiferent de vârstă, gen sau statut.

Această recunoaștere a dus la un moment istoric: în 1980, în a treia ediție a Manualului de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale (DSM-III), a fost introdus oficial termenul de Sindrom de Stres Posttraumatic (PTSD). Trauma a fost definită ca un eveniment care se petrece "în afara experienței umane obișnuite" (APA, 1980) și a atras atenția asupra consecințelor dăunătoare ale expunerii la astfel de evenimente.

Edițiile ulterioare ale DSM (DSM-IV și DSM-IV TR) au extins lista evenimentelor traumatice, incluzând dezastre naturale, accidente grave, vestea morții unei persoane dragi și chiar un divorț extrem de dificil (APA, 1994, 2000). Această extindere a dus la o creștere semnificativă a diagnosticului de traumă (Breslau & Kessler, 2001), respectiv cu 51%, arătând cât de răspândită este, de fapt, această experiență.

Trauma Astăzi: O Definiție Clară și Nevoia de Suport

Astăzi, dacă vei căuta pe internet "traumă" sau "PTSD", vei găsi definițiile actualizate din a cincea ediție a DSM (DSM-5), care ghidează modul în care înțelegem și descriem trauma.

În prezent, trauma este definită ca fiind expunerea la moarte sau amenințarea cu moartea, răni grave sau violență sexuală, în unul sau mai multe dintre aceste moduri:

• Experimentarea directă a evenimentului (ai fost acolo, ai trăit-o tu însuți).

• A fi martor, în persoană, la evenimentul care li se întâmplă altor persoane (ai văzut evenimentul desfășurându-se).

• Aflând că un astfel de eveniment i s-a întâmplat unui membru apropiat al familiei sau unui prieten (vești despre o tragedie ce afectează pe cineva drag).

• Expunerea repetată sau extremă la detalii agresive ale unor astfel de evenimente (ex: prima intervenție în caz de urgență, ofițeri de poliție, personal medical care se confruntă constant cu suferința umană) (Jones & Cureton, 2014).

Deși există dezbateri despre cât de mult ar trebui extinsă această definiție (o extindere prea largă ar putea banaliza importanța traumei, golind-o de sens), este esențial să recunoaștem impactul profund pe care îl are asupra vieților noastre (McDonald, 2014).

În trupul, mintea și în emoțiile tale nu există nicio dezbatere privitoare la ce este sau cum ar trebui să simți ori cât de puternic să fii când experimentezi un eveniment traumatic. Dacă te afli în faza în care reacționezi la o traumă, înseamnă că ai trecut printr-un eveniment traumatic - indiferent ce spune istoria, contextul, familia, societatea, specialiștii. Corpul și trăirile tale îți cer să intervii.

Ești Singur în Călătoria Ta? Găsește Sprijin!

Înțelegerea istoriei și a definiției traumei ne ajută să vedem că nu ești singur în ceea ce simți. Milioane de oameni din întreaga lume se confruntă cu efectele traumei. Dacă te regăsești în aceste descrieri sau cunoști pe cineva care trece prin asta, este important să știi că există ajutor.

Grupul nostru de suport online pentru traumă este un spațiu sigur și confidențial unde poți împărtăși experiențe, învăța strategii de coping și te poți conecta cu alți oameni care înțeleg prin ce treci. Nu trebuie să duci această povară singur.

Te așteptăm să te alături comunității noastre aici!